Uncategorized

Autismul – ultimul prejudiciu pe care trebuie să-l depășim

“Mami, dă să te pup pe zebră”, îmi spune fiul meu de 8 ani și îmi arată la frunte.

Îl privesc mirată și amuzată, ca de fiecare data când tăcerea lui este spartă de câte o frază de acest gen. O frază atât de simplă, dar atât de plină de înțelesuri.

Autismul poate reprezenta ultimul mare prejudiciu pe care noi, ca societate, trebuie să-l depășim. Istoria este plină de exemple de intoleranță îndreptate asupra atipicului. Noi ne temem de ceea ce se deosebește de „normă” și, uneori, această frică ne face să-i catalogăm pe cei care sunt diferiți ca fiind niște ființe mai inferioare decât noi înșine.

Rasismul este cel mai clasic și mai urât exemplu de intoleranță, care a durat generații.

Nenumărații homosexuali au fost diagnosticați cu „perturbare sociopatică a personalității”. Mulți au fost incriminați și închiși forțat în instituții, „tratamentele” la care au fost supuși erau inumane, cum ar fi torturarea. Câți au crezut că erau sociopați și s-au urât, dorind să fie liberi de eticheta pe care au primit-o? Câți au dorit să fie „vindecați” pentru a-și putea trăi viața în pace?

Autismul nu este o boală psihică

Autismul este văzut în prezent ca un handicap, toate teoriile populare ne prezintă autismul ca pe un deficit. Și aceste teorii sunt adesea trecute ca fapt fără a menționa natura morfologică a cercetării și a procesului științific. Majoritatea teoriilor nu ne prezintă nici o latură forte a autismului și/sau abilitățile autismului; ceea ce este evidențiat prezintă adesea o imagine nefastă a acestei tulburări. Cuvintele dureroase, cum ar fi riscul, boala, tulburarea, afectarea, deficitul, pedantismul, obsesia sunt frecvent utilizate.

”Autismul nu este o boală psihică”, afirmă dna Jana Chihai, doctor în psihiatrie, consilier în sănătatea mintală comunitară, ”în primul rând deoarece apare în frageda copilărie, spre deosebire de schizofrenie și tulburarea bipolară,  nu depinde foarte mult de factorii de mediu, așa ca anxietatea și depresia, nu are început și sfârșit, nu are perioade de remisie și nici tratament medicamentos,decât dacă nu este însoțit de o tulburare asociată (comorbiditate).”

Un studiu genetic efectuat în 2015 care a implicat gemeni identici și non-identici a identificat că 56-95% din caracteristicile observate sunt de origine genetică: autismul își datorează existența unor diferențe genetice cunoscute sub numele de polimorfisme. Nu există un brevet pentru o genetică optimă umană: diferențele genetice dintre indivizi, familii și grupuri variază natural. Speciile se diversifică prin schimbări genetice tot timpul; când aceste schimbări sunt pozitive, ele sunt transmise generației următoare. Autismul este un exemplu de variație naturală.

Autismul nu este o dizabilitate intelectuală

O concepție greșită în jurul autismului este aceea că este indisolubil legată de dizabilitatea intelectuală.

Dizabilitatea intelectuală este atribuită mai ales persoanelor cu autism nonverbale. Corelată cu această convingere falsă este și faptul că persoanele cu autism au dificultăți de învățare și deasemenea că vor avea capacități limitate întreaga lor viață.

Or, o persoană din spectrul autist are o traiectorie diferită, inegală de dezvoltare a abilităților – acestea pot progresa rapid și ușor în unele arii și probabil într-o oarecare măsură diferit / neuniform în comunicare, dezvoltare socială / emoțională și dezvoltare lingvistică.

Incapacitatea de a vorbi, nu înseamna incapacitatea de a gândi, de a înțelege sau de a învăța. Abilitatea sau incapacitatea verbală, în sine, nu este un indicator al capacității intelectuale. Persoanele cu nivel înalt de verbal pot avea inteligență medie sau o dizabilitate intelectuală coexistentă; tot așa cum un individ non-verbal poate fi evaluat ca având capacități intelectuale foarte mari.

Un copil care se află în spectrul autist și are dizabilități intelectuale asociate, se va prezenta diferit, va învăța diferit și va avea nevoie de sprijin individual mult mai mult decât un copil cu autism care nu are dizabilități intelectuale.

În vederea respectării drepturilor omului și în contextul zilei de 10 decembrie (Ziua Internațională a Drepturilor Omului), este important să ținem cont de prezumția competenței – care presupune că o persoană are capacitatea de a gândi, înțelege și învăța. Aceasta este singura cale respectuoasă atunci când interacționăm atât cu indivizi cu autism cât și cu persoane cu dizabilități intelectuale. Cu sprijinul potrivit, toți indivizii sunt capabili să crească, să învețe și să se dezvolte; și toți indivizii, indiferent de provocările intelectuale, au propria lor personalitate și preferințe care ar trebui, de asemenea, respectate.

Diagnosticată sau nu, o persoană cu autism știe că este diferită. Și de noi, cei tipici, depinde  starea de bine a acestor persoane. În cartea ”De ce sar” scrisă de Naoki Higashida, un baiat de 13 ani cu o formă severă de autism, fiecare capitol se termină cu concluzia ”Eu mă urăsc pentru ceea ce sunt și pentru durerea pe care o provoc persoanelor dragi”.

”Mami, scuză-mă că eu sunt așa”, mi-a spus într-o seară băiatul meu de 8 ani. Cum, ”așa”, nu am îndrăznit să îl întreb, deoarece nodul din gât mi-a tăiat respirația.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului ”Ajutor pentru copiii cu tulburări din spectrul autist și boli genetice rare” finanțat de către Agenția Cehă pentru Dezvoltare și Cooperare prin AO ADRA Cehia și implementat de AO ADRA Moldova în parteneriat cu AO SOS Autism.

 

Autor: Olga GUZUN, PR Manager AO SOS Autism

 

 

About the author

Related Posts

Leave a Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.