La 12 decembrie 2024 Proiectul „Ajutor pentru copii cu autism și boli genetice rare din Moldova – Partea II”, finanțat de Republica Cehă și implementat de ADRA Cehia în parteneriat cu ADRA Moldova și AO SOS Autism, și-a încheiat cu succes activitățile, marcând trei ani de realizări remarcabile. Rezultatele proiectului au fost prezentate în cadrul Conferinței „De la sprijin la schimbare”, care a reunit oficiali, specialiști și părinți implicați în susținerea copiilor cu autism și boli genetice rare.
Excelența Sa, Ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, domnul Jaromír Plíšek a subliniat angajamentul Republicii Cehe în sprijinirea inițiativelor sociale din Republica Moldova și importanța colaborării bilaterale pentru dezvoltarea serviciilor destinate copiilor cu TSA și boli genetice rare.
Reprezentanta Ministerului Sănătății al Republicii Moldova, dna Silvia Rotaru, a evidențiat pașii făcuți în implementarea politicilor publice, cum ar fi elaborarea Legii Autismului și dezvoltarea standardelor naționale pentru TSA.
Reprezentanta Preturii Botanica a enunțat importanța implicării comunităților locale în susținerea inițiativelor sociale.
Printre realizările notabile ale proiectului se numără:
- Dezvoltarea a două centre de servicii medico-sociale în Ungheni și Bălți;
- Crearea a două Centre Lego în Chișinău și Ungheni pentru terapie prin joc;
- Elaborarea a 63 de Programe Educaționale Individuale (PEI) pentru copii, care au fost monitorizate și ajustate constant;
- Validarea terapiei ABA și promovarea acesteia ca metodă standard de intervenție;
- Elaborarea Legii Autismului și a unui mecanism de finanțare a serviciilor sociale de către stat;
- Dezvoltarea standardelor naționale pentru TSA, inclusiv revizuirea protocolului specific;
- Organizarea a peste 30 de programe radio, 15 emisiuni TV și publicarea a 20 de articole pentru creșterea conștientizării publicului;
- Dezvoltarea unei platforme online – autismmap.md – pentru resurse și informare.
Un moment emoționant al conferinței a fost prezența absolvenților SOS Autism, care au demonstrat abilități artistice remarcabile. Copii care compun muzică proprie, cântă la pian și tobe, precum și cei care sculptează figuri din plastilină, au oferit momente artistice impresionante. Această participare a subliniat impactul pozitiv al terapiei și sprijinului oferit prin proiect, evidențiind potențialul extraordinar al copiilor cu TSA.
Conferința a fost un prilej unic de a sublinia rezultatele obținute, dar și de a discuta perspectivele de viitor în ceea ce privește sprijinul oferit copiilor cu TSA și boli genetice rare. Vorbitorii au accentuat importanța colaborării în vederea dezvoltării unui sistem sustenabil de servicii în Republica Moldova. plin de emoții.

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului Ajutor pentru copii cu autism și boli genetice rare finanțat de Agenția Cehă de Dezvoltare și Cooperare și implementat de ADRA Cehia în parteneriat cu AO SOS Autism.
Leave a Reply