Părintele, un pilon central în terapia copilului cu autism

”Cu 4 ani în urmă am aflat diagnoza”, mărturisește Anastasia, mama lui N. de 6 ani. ”Copilul nu reacționa la nume, era non verbal, nu arata cu degetul arătător, mergea în vârful degetelor, ridica și cobora scările repetitiv și multe alte elemente. Am avut nevoie de un an pentru acceptare.

În acel an copilul a fregventat grădinița ”specializată”  în autism și logopedie. Rezultatele nu ne-au convenit și  am hotărit să facem schimbări și anume am schimbat gradinița specializată pe o gradiniță de stat. Am dobândit un locușor la centrul Sos Autism.

Aici a început munca individuală cu copilul și noi părinții.

Deci având un plan individual pe masa terapeutului și unul la noi acasă, cot la cot, am muncit toți acești 3 ani.

La centrul Sos Autism copilul primește baza iar noi acasă punem în practică. Conform planului individual urmăm toți pașii.

La moment copilul are 6 ani, și ne pregătim de școală.

Cu blindețe și multă multă răbdare formulăm propoziții din 3 sau 4 cuvinte. N spune ce dorește, ce nu-i place.

De un lucru sunt convinsă, petru un rezultat bun e necesar ca părinții să muncească în rând cu copilul , în fiecare zi, unde nu te-ai afla , în orce situație, stai în spatele copilului și-i șoptești cum este corect. Ce n-ar face el, părintele stă în spate și șoptește… Este foarte greu dar real.”

Când un copil este diagnosticat cu tulburare de spectru autist (TSA), viața familiei se schimbă radical. Pentru mulți părinți, acest diagnostic vine cu un amalgam de emoții — de la confuzie și frică, până la determinare și speranță. Una dintre cele mai importante decizii pe care le poate lua un părinte este implicarea activă în terapia copilului lor. Studiile și experiențele multor familii au arătat că părintele nu este doar un spectator, ci o parte integrantă a procesului terapeutic.

Orice terapie nu a-ți alege: terapia comportamentală aplicată (ABA), logopedia sau terapia ocupațională, este esențial pentru progresul copilului să vă implicați. Terapeutul poate lucra cu copilul doar câteva ore pe săptămână, în timp ce părintele poate aplica tehnicile zilnic. Părinții sunt cei care petrec cel mai mult timp cu copilul și pot aplica în mod constant tehnicile învățate în terapie, consolidând astfel achizițiile copilului.

De exemplu, dacă un copil învață să folosească un sistem de comunicare alternativă (cum ar fi PECS — sistemul de comunicare prin imagini), părintele este cel care poate integra această metodă în viața de zi cu zi: la masă, la joacă sau în momentele de rutină. Acest tip de continuitate este crucial pentru ca progresul copilului să fie constant.

Implicarea în terapie ajută părintele să înteleagă mai bine nevoile copilului și să creeze o relație bazată pe încredere și sprijin reciproc. ”De când fac parte din echipa terapeutică și lucrăm împreună S. a început să manifeste un atașament mai aparte față de mine. În special când se simte rău, are nevoie să-I fiiu alături, parcă s-ar simți mai în siguranță când îi sunt alături,” ne spune Natalia, mămica unui băiețel de 5 ani.

Când părintele învăță tehnici de gestionare a comportamentelor dificile și de promovare a celor pozitive, atmosfera din casă devine mai calmă și mai armonioasă. ”Se mai întâmplă să apară comportamente nedorite noi dar parca le diminuăm mai rapid și mai ușor decit cele care „stau” in el mai de demult”, ne comunica Diana, mamica lui M. de 6 ani.

Participarea la sesiuni de instruire sau la terapie le oferă părinților un set de instrumente și cunoștințe pe care le pot folosi începând imediat.

”Da, relația cu el s-a schimbat”, continuă Diana, ”Am început să-l înțeleg mai bine, să-mi dau seama mai rapid care este cauza crizelor și din acest motiv reacționez și eu altfel. Am învățat să aștept… Deși n-o să neg, încă este muuult de lucru, avem spre ce tinde”.

Deși beneficiile sunt numeroase, implicarea părinților în terapie vine și cu provocări. Mulți părinți se confruntă cu lipsa timpului, oboseala sau dificultatea de a-și echilibra responsabilitățile familiale și profesionale. De asemenea, stresul emoțional poate reprezenta un obstacol major.

„Este greu să vezi că alți copii de vârsta copilului tău fac lucruri care lui încă îi sunt inaccesibile,” spune Maria, mama lui A. „Dar participarea la terapie m-a ajutat să înteleg că fiecare pas, oricât de mic, este un succes.”

În urma discuției cu părinții, am conturat urmtoarele soluții pentru o participare eficientă a prinților în terapia copiilor lor:

1. Participarea la sesiuni de instruire: Părinții trebuie să participe la ședințele terapeutice pentru a învăța tehnici specific, a se instrui în ce privește principiile terapeutice și modalităților de joc. Deasemenea ar fi foarte bie să acceseze instruiri și cursuri pentru părinți din țară și de peste hotare.
2. Crearea unui program flexibil: Organizarea timpului familiei pentru a include activități terapeutice în rutina zilnică.
3. Suport emoțional: Participarea la grupuri de sprijin pentru părinți sau consigliere psihologică individuală poate ajuta la reducerea stresului și la menținerea unei perspective pozitive.
4. Colaborarea strânsă cu terapeuții: Comunicarea regulată cu echipa terapeutică permite părinților să fie mereu la curent cu obiectivele și strategiile terapiei.

A fi părinte al unui copil cu autism este o provocare, dar și o oportunitate de a deveni cel mai mare susținător al progresului acestuia. Implicarea activă în terapie nu doar că poate accelera dezvoltarea copilului, dar contribuie și la crearea unei relații mai strânse între părinte și copil. Deși drumul nu este ușor, sprijinul constant și iubirea necondiționată pot face diferența.